Adevarata poveste a soldatului Lupu Costel!!!

Cititi super povestea asta preluata de pe blogul lui bendeac .

Mentionez ca intamplarile ce urmeaza sunt adevarate si s-au petrecut la inceputul anilor 70, ele fiindu-mi relatate de actorul Doru Ana, unul din profesorii mei din facultate.

In armata, printre colegi, Doru Ana il cunoaste pe Lupu Costel. La prima (dar si la a doua) vedere, un baiat simplu din Ardeal, educat si cu oarecare bun-simt. Ce il facea cu adevarat special pe Lupu Costel era pasiunea ravasitoare pentru romanele de razboi, zeci dintre ele invatandu-le literalmente pe de rost… Nu! Nu este o exagerare. Efectiv le stia din memorie! Bineinteles ca omul facea, prin bucuria de a fi in sfarsit in armata, nota dicordata fata de ceilalti “racani”, disperati ca-si vor petrece un an sau chiar un an si jumatate mancand mizerii la popota si trezindu-se pentru inviorare la 6 dimineata.

Lupu Costel era, in primele zile, enervant de vesel si dedicat. In sfarsit traia asa cum visase ori de cate ori parcurgea romanele sale preferate de lupta si razboi. Dupa o saptamana insa, entuziasmul sau coborase la cote alarmante fiindca una citise si alta i se intampla. In loc sa se mazgaleasca cu negru pe fata si sa doboare inamici cu mitraliera, el se vedea nevoit sa repete niste comenzi stupide. Ba “pe loc repaus”, ba “culcat”, ba “la dreapta”, ba “la stanga”. Insetat de adrenalina, eroul nostru nu putea suporta asemenea banalitati plictisitoare.

Dar, fiindca soarta rezerva fiecaruia ce merita, se ivi o ocazie extraordinara!!! O data la patru ani (!!) Ministerul Apararii organiza o mare aplicatie. Cu alte cuvinte, un adevarat razboi, purtat in conditii ce simuleaza o mare batalie adevarata! De ce se facea aplicatia doar o data la patru ani? Fiindca erau necesare pregatiri si o munca titanica de documentare si strategie. Batalia se desfasura intre Zona Dobrogea si Zona Transilvania. Cei mai gradati generali ai fortelor armate romane din cele doua mari zone geografice pregateau (separat evident) planuri de razboi in toata regula si dislocau mii de soldati ce-si satisfaceau in momentul respectiv stagiul militar.

Era asadar, cel mai important moment pentru ceea ce insemna pregatirea militara a tarii.

Lupu Costel era in pragul unui atac cerebral de bucurie… In sfarsit venise momentul suprem. Momentul pe care-l asteptase!

Ajungi in tabara situata in apropierea campului de batalie, soldatii au ridicat corturile, generalii stateau pe telefon cu Ministrul Apararii (care era si el asteptat), armamentul era curatat/armat etc.

In sfarsit, a doua zi de dimineata, la apel, toti cei prezenti au zarit o mogaldeata coborand dealul de langa tabara. Era Lupu Costel, ravasit, obosit dar triumfator. Nimeni nu-i observase lipsa.

“Unde-ai fost soldat?! Ti-a dat cineva permisie?!”

“Nu, tovarase general!”

“Unde-ai fost? Ce cari acolo?”

Nici nu apuca generalul sa termine intrebarea, ca al nostru scoate din rucsac niste suluri de hartie pe care le intinde pe iarba.

“Permiteti sa raportez! Am capturat planurile inamicului!”

Daca gradatii prezenti acolo in moment acela nu au murit de inima in acea secunda, inseamna ca au apucat suta de ani. Toata munca de 4 ani a atator strategi militari se dusese pe apa sambetei intr-o secunda! Harti pline de trasee, tactici, sageti, semne, zaceau in soarele dogoritor de iulie si generalii nu-si puteau lua ochii de la ele.

Ce se intamplase… Imediat dupa stingere, Lupu Costel, excitat de ceea ce i se intampla si decis sa puna in aplicare ce invatase din manualele de razboi, s-a strecurat din cort si a strabatut 6 kilometri pe jos pana in tabara adversa. A lovit in cap cu o bata garda unui general, a intrat in cort si a sustras toata documentatia.

Situatia era de neinchipuit. Patru ani de munca!!! O aplicatie de uriase proportii nu mai putea avea loc din cauza soldatului Lupu Costel.

A fost sunat intr-un final ministrul. Acesta a ramas mut. N-a avut ce face decat sa anuleze toata actiunea.

“Ce sa facem cu nenorocitul asta domnu’ ministru?!”

“Cum il cheama?”

“Lupu Costel.”

“Baga-l-as in pizda ma-sii! Ce sa-i faceti… Dati-i 6 zile de permisie!”

Intr-adevar, nu-l puteau pedepsi in niciun fel. In fond, fapta lui ar fi fost (in caz de razboi) efectiv eroica…

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: